no-identity-found-today

Sa-mi ucida cineva sufletul, sa-mi impietreasca cineva inima, sa-mi opreasca cineva gandul!Sa ma spele cineva de tot,pana da de alb.

 

 

Sambata ma hotarasem sa ma sinucid. Nu mai puteam sa plang.

 

 

Nu a fost deloc o hotarare in necunostinta de cauza,  nu-i nimic mai groaznic decat sa nu poti plange cand inauntru se imbulzesc flacari ce-ti ard maruntaiele. Oricum as fi murit in chinuri din cauza lor. Nimic nu le poate stinge avantul decat un  suvoi de lacrimi(O tentativa de purificare ,poate).  Nu-i nimic mai groaznic decat sa te simti GRI. Nici alb, nici negru. Diverse nuante de GRI. Murdar. Cenusiu.Neclar.Fara consistenta.Fara identitate. Sunt atatea nuante de gri.

 

 

O sa zici ca orice s-ar intampla, exista multe alte solutii pana la aceasta ultima, extrema.. Nici nu-i asa de greu sa iei un rucsac si sa fugi la capatul celalalt al lumii, daca ti se pare ca locurile cunoscute sau oamenii iti trezesc simtiri chinuitoare.Si-apoi chiar asteptand si nefacand nimic, lasi timpul sa rezolve.

 

 

 Numai ca raman memoria, amintirile, proiectiile,cicatricile ce dor cand e nor. Nu-ti imagina ca am facut crime de neimaginat sau am calcat pe cadavre. Nu crime indreptate asupra altora.M-am ucis pe mine, mi-am supt singura sangele incet incet pana mi-a disparut culoarea si-am devenit GRI, m-am pedepsit singura pt „greselile” mele. Ce proasta!!!!

 

 

Asa ca sambata m-am hotarat sa aduc alb si negru in jurul meu, fie chiar si prin intermediul hainelor de doliu si a giulgiului.

 

 

Imi plac mortile line,nonviolente, constiente.

 

 

M-am spalat, am imbracat o rochie frumoasa, m-am machiat, m-am parfumat, am aprins lumanarele parfumate, am pus muzica in surdina: Cesaria Evora si m-am intins pe pat.Mi-au bantuit gandurile franturi de amintiri din intreaga-mi  viata si-apoi, cu demnitate am inchis ochii, mi-am asezat frumos pliurile rochiei,  mi-am asezat suvitele rebele si…….am asteptat sa mor.Asa, fara pastile, fara gaze, fara funii. O caldura interioara m-a cuprins incet, mintea nu-mi mai era asa agera, o toropeala a pus incet stapanire pe mine, ochii mi s-au ingreunat, cu ochii mintii vedeam portocaliu. Am mai intredeschis de-abia,pt un moment, ochii zarand lumina palpainda a lumanarilor si………………..am adormit.

 

Era innebunita dupa atentie, ca orice copil care n-a avut-o de-ajuns din partea parintilor, crescuta fiind doar de un tata betiv, schimband mamele vitrege o data pe an si violata de varul ei .

Se indragostea, de pe la 8-9 ani, de orice baiat sau barbat care ii zambea. Mie imi placea sa-i fur “iubitii”. Nu ma interesa decat sa reusesc sa-i fac sa-mi acorde mie mai multa atentie. Si-apoi, ii ignoram. Ea nu se supara niciodata, doar eram zana ei.

O chema Claudia, prietena mea ciudata din copilarie, atat de marcata de familia dezorganizata in care traia incat, atentia pe care i-o acordam o transformase intr-o dependenta. Atat pe ea cat si pe mine. Ea devenise dependenta de mine pentru ca eram singura care o trata oarecum normal, care o lasa sa se joace cu papusile proprii, care ii dadea jumatate din tot (uneori doar 49% dar nu se supara, era obisnuita sa primeasca doar 5 %) si care o chema sa manance zmeura , pe furis, din gradina bunicii. A ei bunica.

Eu devenisem dependenta pentru ca aveam acel sentiment de superioritate, de lider protector, de mama ranitului si pentru ca facea mai mereu numai ce ziceam eu dar nu inainte de a lupta nitel cu mine. Victoriile aste castigate mai greu, dar castigate, ma drogau.

Era marginalizata de ceilalti, luata la “mishto”, “popa prostu” grupului de copii. Uneori, cand eram “in public” chiar si eu o luam la mishto, sa fiu in rand cu turma. Alteori o aparam si luptam pentru ea, mai mult decat as fi luptat pt mine. Imi placea privirea ei , surprinsa, mai intai , si mustind de recunostinta si adulatie, mai apoi, pe care mi-o arunca de fiecare data cand ma inversunam pt. ea.

Ea musca pt mine. I-a ciopartat ( mult spus), aproape, mana unei copile pentru c-a indraznit sa ma traga de par.

Cand au inceput sa ne creasca sanii (sau, poate, cand credeam noi c-au inceput sa ne creasca), am inceput sa ni-i mangaiem una alteia. Apoi am continuat sa ne mangaiem peste tot, sa ne jucam cu simturile epidermei. De regula, eu primeam mai multe mangaieri decat ea. Dar, nu se supara. Erau ,poate, unicele atingeri tandre pe care le primea.

Nu cred ca stiam ce facem, simteam ca e un pic interzis (si asta ne facea sa nu vorbim despre asta inainte, in timpul sau dupa), insa gandurile ne erau de tot inocente. Nu stiam ce-i ala erotism sau, poate, sexualitate. Se reducea totul la placerea bruta sau la imitatie. Imitam uneori actul sexual, asa cum vazusem noi in putinele scene din filme sau la parintii pe care ii surprinsesem facand dragoste. Una peste alta , atingandu-ne pubisurile.

Incepusem sa cautam din ce in ce mai des singuratea, locurile ascunse, ferite privirilor ca sa ne putem bucura in tihna de placerea noastra copilareasca.

Cred ca parintii ne-au vazut, au facut un consiliu cu bunicii ei, si-au decis sa ne interzica sa ne mai vedem. Ne-au certat ca ne jucam de-a mama si de-a tata dezbracate.

Casele noastre erau alaturate.Stateam ore intregi pe langa fereastra ei, asteptand sa apara cumva, sa-mi faca un semn. Cand buncii ei dormeau, iesea in curtea din spate, se cocota pe cotetul gainilor si asa vorbeam pana se trezeau sau aparea cineva prin zona, Fiind la sfarsitul vacantei, ea locuind in Bucuresti, n-am reusit sa ne mai vedem anul acela. Ne-am scris ,in schimb. Ea imi poveste ce a mai facut la scoala, cum au suparat-o copiii si-au facut-o in tot felul. Eu ii dadeam sfaturi de “om mare” si-i povesteam ce mai face catelul sau faptul ca, tata a taiat iedul meu preferat cu care imi petreceam toate dupa-amiezile de dupa scoala. (Uneori, ramaneam inerta, ca moarta pe jos si el venea si m-atingea cu boticul lui umed pe fata, pe maini, apoi incepea sa sara disperat, sa loveasca cu copitele lui moi, de-abia nascute (o mica drama copilareasca pe care am trait-o chiar intens)).

 

N-am mai vazut-o.

 

 

 

Azi am vazut un copilas intr-un magazin, cu ochii larg deschisi pe un ursuloi de 2 ori mai mare decat el.

 

-Mami, mami,ia-mi ursuletul, ia-mi ursuletul!!!

 

- Andrei, te rog sa te potolesti, n-am niciun ban .

 

Andrei se-ntristeaza si sta o clipa locului, parca  blocat de butonul “freeze’’ al telecomenzii universale .  Intr-o clipita, mimica lui se schimba brusc,ii apar iar sclipiri in ochisorii si fuguta- fuguta ajunge la tatal sau care era un pic mai in spate, tragandu-l de pantalon:

 

- Tati,tati, ai un ban ?

 

Ce palaria sarpelui.??!!! Am scris un roman si mi s-a pierdut tot textul!!! Si iar scrie asta cu Times New Roman pe care il urasc.Macar mi s-au mai asezat gandurile

 

Domnu’ de la butoane , Tahoma, va rog!!!